Legislatie

ACTE NECESARE LA VANZARE-CUMPARARE CASA CU TEREN

1. Actele de proprietate in original:

a. contract de vanzare cumparare autentificat la notariat;
b. - pentru teren - titlu de proprietate
- pentru constructie - certificat de urbanism, autorizatie de construire si proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor avizat de Serviciul Disciplina in Urbanism; dovada regularizarii taxei pentru autorizatia de construire

2. Incheiere de carte funciara de la judecatoria de sector sau pentru judetul Ilfov - Judecatoria Buftea, sau incheiere de carte funciara de la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Biroul de Carte Funciara de sector, sau pentru judetul Ilfov.

3. Certificat fiscal de la Directia Taxe si Impozite Locale sau Primaria Localitatii unde se afla imobilul pentru judete. In certificatul fiscal trebuie precizat obligatoriu suprafata de teren, categoria de folosinta (extravilan, intravilan arabil sau intravilan construibil), numarul postal (daca exista), suprafata constructiei.

4. Extras de carte funciara (valabil 5 zile de la data depunerii cererii la Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara - Biroul de Carte Funciara de sector), care se obtine numai de biroul notarial. In extras trebuie sa se precizeze ca imobilul nu este grevat de sarcini.

5. Certificatul de atribuire numar postal emis de Primaria Municipiului Bucuresti, Directia Patrimoniu Evidenta proprietati, Cadastru, Serviciul Nomenclatura Urbana.

6. In cazul in care terenului i-a fost schimbata categoria de folosinta (a fost trecut din extravilan in intravilan, sau intravilan arabil in intravilan construibil) este necesara adresa: "Aprobarea privind scoaterea definitiva a terenurilor din productia agricola", eliberata de Ministerul Administratiei Publice, Oficiul National de Cadastru Geodezie si Cartografie al Municipiului Bucuresti si vizata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei D.G.A.I.A..

7. In cazul in care terenul a fost dezmembrat si s-a constituit servitute de trecere, este necesar actul autentic de dezmembrare si de constituire a unui drept de servitute.
Pentru servitutea de trecere trebuie numar cadastral separat si intabulat la cartea funciara.

8. Ultima chitanta de achitare a energiei electrice - pentru constructie.

9. Dosar cadastral in copie.

10. Certificate de casatorie, vanzatori si cumparatori (daca este cazul), sau sentinta de divort cu mentiunea "definitiva si irevocabila".

11. Buletinele / cartile de identitate (trebuie sa fie in perioada de valabilitate) . In cazul in care este expirat se prezinta pasaport.

Toate documentele se prezinta in original.